LA  DOAR UN PAS DISTANTA

……. de tumultul vietii cotidiene  , prezentul isi da intalnire cu trecutul purtandu-ne     intr-o alta lume   . Un pas la dreapta sau unul  la stanga din cele doua magistrale bucurestene ce delimiteaza  zona si    ne     trezim   brusc  intr-un labirint de stradute, vegheate de cladiri venerabile, in care viata isi are propriul ritm  si un  parfum aparte . Peste  marea scena a Centrului Vechi cortina nu cade niciodata , pentru ca spectacolul se joaca non stop , de la primele ore ale diminetii pana tarziu in noapte. Desi in unele locuri decorul este neschimbat de zeci sau poate sute de ani chiar  , iar in altele doar putin improspatat, actorii sunt cei care dau viata originalului  si variatului spectacol     . O scurta plimbare prin zona recent renovata te  incanta  cu mici si cochete localuri, intocmai    ca in marile orase cu traditii stravechi . Aici ai sansa sa-i intalnesti   pe   actorii- trecatori , o lume boema si pestrita, aflata  in cautarea unei clipe efemere  de relaxare,  sau de ce nu….  de visare    .   La doar  o azvarlitura de bat   ,pe o straduta invecinata decorul se schimba brusc  , cladirile  neinfrumusetate inca  isi etaleaza  cu mandrie varsta, ca niste batrane doamne  , tintuindu-i  intre zidurile lor pe actorii- permanenti pentru care acest   loc  inseamna acasa. Din acest joc si intrepatrundere  continua , fotografului –spectator, plecat la vanatoare de imagini ,    ca intr-un safari autohton , i se ofera  sansa  unor  tablouri  inedite si autentice de viata . Este practic un fel de mic paradis al pasionatilor de fotografie, pe care ii gasesti bantuind in lung si-n lat zona, aproape fara intrerupere in  neobosita lor  cautare   a  imaginii perfecte , care sa-i reprezinte .  Uite ! acolo de exemplu …  in coltul din dreapta , se apropie    un biciclist grabit. El ii   va oferi o clipa de diverisment micutului obisnuit sa contemple necontenitul  spectacol al strazii , din fotoliul asezat in fata casei,  ca intr-o adevarata  sala de teatru , visand probabil  la clipa cand din simplu spectator va deveni la randu-i   actor ,iar scena ….., scena pe care va evolua  va fi cu siguranta  alta , departe , cat mai departe de aici. Ooooo…. dar ce –mi vad ochii mai incolo un pic,  o prezenta pe care memoria clipei nu trebuie sa o rateze in niciun  caz . Madame la Sacoche -  pornita la vanatoare de chilipiruri , desi meteorica, aparitia  sa insolita si   viu colorata  nu poate trece neobservata , ea  merita imortalizata  de asemenea . Tzac …si-i gata , uite-o aici ,dand un strop de culoare si amuzament  chiar si articolului meu .  La doar un pas distanta ca spatiu, dar la  cateva secole  distanta ca nivel de  civilizatie ,  pe o straduta laturalnica  iata-l  si pe…. Domnul Sacosa ,plecat deasemeni   la targuieli  , insa  cum fiecaruia dupa buget, nu-i asa , el nu-si permite decat  pubela din colt ,  devenita un fel de supermarket local pentru aprovizionarea  oropsitilor   sortiii. In fine iata-ne si in buricul…. Centrului Istoric , marcat cum altfel decat  printr-o relicva arheologica . Aflat chiar in principala  intersectie a  Lipscaniului   , el reprezinta un punct  de maxim interes pentru mai toti  vizitatorii care -si arunca curiosi privirea  in dreptungiul de sticla si otel . In functie de momentul zilei , ei intrevad aici  fie o umbra a trecutului  , fie propria umbra reflectata ca intr-o oglinda . In schimb omniprezentii fotografi , ce se afla  vesnic in standby , vad o multitudine de cadre reusite, buna parte comice  chiar . In cele din urma il intalnim si pe  comediantul- ghicitor , dornic sa ne prezica  viitorul, dupa niste legi doar de ai sai fideli  insotitori stiute   dar  bine pastrate in minusculele si celebrele - bilete de papagal . Tot el ne aminteste ca a fost odata ca niciodata, cand Romania era invitata  la masa mai marilor Europei in calitate de egal si nu de vasal, lucru consfintit de faptul ca in acea perioada Bucurestiul era recunoscut ca  fratele cel mic  al orasului luminilor  si  nici intr-un caz   ca  ruda sa saraca.

Periplul prin Centrul Vechi ar fi incomplet   , fara un scurt popas la Fotocabinetul domnului Eugen Ciocan . Cu intrarea dint-o mica straduta ce se desprinde din stravechiul Lipscani  , odata   ce i-ai trecut pragul , lasi  prezentul la usa , pentru o ultima    incursiune  in trecut . Chiar  de la intrare, din portretele ce decoreaza peretii ,   iti zambesc  personaje si personalitati de azi  , invesmantate  in costume de ieri , anuntandu-te discret ca aici  te vei intalni  cu altceva  . Odata ce-ai intrat in studio , incaperi   ce ti le imaginai doar , cand lecturai  romane clasice  , iti bucura  privirea . Dupa cum ati intuit probabil, este vorba despre  un studio foto , de fapt un altfel de studio foto , unic si plin de inedit in peisajul bucurestean  ,    vizitat de numerosi curiosi  , dornici sa afle cum ar fi aratat , daca ar fi trait in vremuri demult apuse . Pentru noi medicii pasionati de fotografie, ce alcatuim grupul  Arfomed, acest loc  reprezinta insa  si altceva . El este locul in care ne intalnim din cand in cand pentru a viziona , a discuta si a ne  amuza uneori pe marginea fotografiilor pe care    reusim sa le adunam de la o intrunire  la alta. Totul desfasurandu-se   sub ochiul critic dar binevoitor al gazdei si profesorului nostu de fotografie – domnul Eugen Ciocan , caruia ii suntem profund indatorati. Ei , dar cum orice inceput are si un sfarsit ,  iata-ne ajunsi   in cele din urma  si  in punctul terminus al calatoriei   noastru -Gara Lipscani,locul  de unde vom lua trenul  imaginar ,care  ne va conduce  inapoi in …. prezent .